De fiecare dată când mă văd cu Lara, mă bucur de curiozitatea, devotamentul și hotărârea ei. Acum câteva luni mi-a povestit despre acel moment în care a înțeles că în ea se află toate resursele pentru a se simți mai bine și a avea tot ce își dorește.
De la o întâlnire la alta, Lara se observă și face conexiuni. Astfel, în cadrul sesiunii îi este clar ce schimbări dorește să facă în subconștientul ei.
După câteva sesiuni de Theta Healing mi-a spus că deja se simte mai bine, că observă transformările dar, când ne-am văzut săptămâna aceasta mi-a mărturisit că bănuiește că este dependentă de trecut, de un trecut plin de suferință.
A observat că dacă și-ar da voie să se simta bine mereu ar simți că o trădează pe mama și pe bunica ei sau chiar întreaga să familie care s-a conectat mai mult cu suferința decât cu bucuria. Lara percepea suferința ca o moștenire de familie, pe care este obligată să o primească și să o onoreze.
Când am rugat-o să testeze muscular a descoperit că în subconștientul ei se afla convingerea: “bucuria, fericirea și starea de bine înseamnă trădare față de familie, față de scopul propriei vieți și față de Dumnezeu.”
Dacă Lara ar fi renunțat la suferința moștenită de la familia ei, ar fi înseamnat pentru ea să nu mai aparțină, să fie exclusă și să își piardă locul în cadrul familiei. Aceeași suferință îi permitea să fie aproape de Dumnezeu și să își îndeplinească scopul vieții.
După ce a înțeles că ea aparține și este inclusă în familia ei fără moștenirea suferinței, Lara și-a dat voie să se elibereze de toate dependențele și convingerile descrise mai sus. De asemenea, ea a fost deschisă către noi perspective legate de Dumnezeu și scopul vieții ei. La sfârșitul sesiunii mi-a mărturisit că se simte, bucuroasă, mai ușoară, ca și cum i s-a luat ceva de pe piept.