Amelia evită abundența pentru a evita războiul

Pe Amelia am cunoscut-o în Ianuarie. Citise deja despre Theta Healing și despre beneficiile acestei tehnici. La prima întâlnire era dornică de transformare și și-a luat angajamentul față de ea de a ne vedea constant pentru a lucra pe subiectele care îi atrag atenția.

Abundența a fost un argument explorat pe parcursul mai multor întâlniri, iar recent Amelia mi-a împărtășit că mai simte o oarecare neputință în a-și îndeplini visurile, ca și cum nu merită.

Am început să îi pun o serie de întrebări care aveau legătură cu aceste sentimente pentru a descoperi ce se ascunde în spatele lor, iar la un moment dat Amelia mi-a spus că dacă ea și-ar îndeplini visurile, dacă ar avea abundența pe care și-o dorește ar intra în război sau ar fi chemată la război.

De asemenea, atunci când am rugat-o să facă testul muscular a descoperit că pentru ea banii înseamnă război și atunci cea mai bună decizie este să evite abundența.

Amelia este o persoană în jurul vârstei de 30 de ani iar în această viață nu a intrat niciodată în contact nici măcar cu ideea unui război.

Astfel de convingeri pot veni în mintea subconștientă de la nivelul genetic, spre exemplu de la alți strămoși care au fost în război datorită abundenței pe care o aveau sau au observat asta la alte persoane din jurul lor, sau acestea pot veni din vieți trecute în care s-a desfășurat un scenariu asemănător cu cel descris anterior.

Aceste convingeri sunt extrem de puternice, deoarece în cazul Ameliei pentru a evita un posibil război, care în zilele noastre poate avea diverse definiții, aceasta opunea o foarte mare rezistență față de abundență.

A fost nevoie să schimbăm toate convingerile limitative, să închidem porți cu vieți trecute, să eliberăm contracte și concluzii din alte vieți, să trimitem de la ea toate amintirile flotante, amprentele energetice alături de stimulii și receptorii care aveau legătură cu aceste convingeri și să tăiem legăturile energetice cu strămoșii Ameliei. Este foarte important ca la sfârșitul acestui proces de vindecare să se integreze sentimentul de “a ști că pot și este momentul să merg mai departe”.

De asemenea a fost nevoie ca Amelia să înțeleagă că toate acele experiențe trecute sunt complete. După tot procesul de vindecare Amelia s-a simțit mai ușoară, eliberată de neputința și de sentimentul că nu merită.